Iubire,trecut,nostalgie.

Cand ii spui ca il iubesti, nu spui pur si simplu „te iubesc”. De fapt, tu spui „as sta alaturi de el tot timpul, indiferent de situatie”, „nu ma pot imagina cu altcineva in afara de el”, „ii voi apara slabiciunile ca si cand ar fi ale mele”, „nu conteaza ce spun ceilalti”, „nu exista altcineva mai bun decat el”. Iubirea este ceva complex,inselator,greu de gasit.Chiar si atunci cand poti paria pe toata fericirea ta ca ai gasit-o, te poti insela.Cand realizezi?Cand toate zidurile tale sunt la pamant,sfaramate de cel ce nu a inteles ca celui care te iubeste nu trebuie sa-i faci rau.Acele ziduri pot fi refacute doar in momentul in care cineva de va ajuta sa le ridici,sa le zidesti asa cum erau, caramida langa caramida, astfel incat zidul sa fie indentic cu cel din urma. Si cand intalnesti acea persoana, esti confuz. Nu poti gasi o explicatie logica pentru care acel „newbie” stie locul fiecarui lucru din tine. Stie ca daca deschide o poarta gresita poate inchide alte 5 de care ai nevoie si nu vrea asta. Vrea sa te ajute, nu sa te distruga. Viata este asemanatoare pasilor unui copil.Dupa o serie de pasi bine executati intervine,inevitabil, unul gresit, urmat de un popas menit sa refaca puterea eroului.

Astfel, am decazut, dar am si crescut in ochii unor persoane in ultimii 4 ani. Iata-ma aici, unde nu credeam ca voi putea ajunge. As da orice sa ma intorc la eu, cea din trecut, aflata in impas si sa-i spun ca cineva acolo sus are grija si de ea si ca mai are de asteptat putin pana sa ajunga pe drumul cel bun.

Liceul s-a terminat.Facultate si viata de noapte,dupa cum ar spune Chirila..Sfarsitul liceului si drumul catre facultate parea mult mai fericit acum cativa ani.Acum nu este decat o poteca intunecata si prafuita pe care, parca mai toti o evita.Adio liceu,cimitir al tineretii mele.Adio eu,cea care a ramas in acel cimitir.